Ce pensie umilitoare încasează lunar actorul Mitică Popescu! Parcă i-au șters cu buretele cei 50 de ani de carieră

Publicat: 29 feb. 2020, 09:32 Autor: Elena Vedete

Mitică Popescu, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, trăieşte cu pensie de mizerie, după o carieră de peste 50 de ani. Elegant şi modest, artistul nu se plânge şi continuă să-şi trăiască viaţa frumos şi discret.

Ce pensie încasează actorul Mitică Popescu. După aproape şase decenii închinate scenei de teatru, cinematografiei şi televiziunii, Mitică Popescu e răsplătit cu o pensie de doar 1.100 de lei, scriau în urmă cu ceva vreme, ziarele din România. Mitică Popescu nu se plânge, însă. Colaborarea cu Televiziunea Română îi mai aduce niște bani, ceea ce înseamnă că actorul își mai sporește puțin veniturile.

Ce pensie încasează actorul Mitică Popescu. Mitică Popescu este un actor cum mult farmec, sarcasmul pigmentandu-i cu strălucire creaţiile complexe, deopotrivă dramatice, comice şi muzicale. Memorabil rămâne rolul lui Cocoşilă, din Moromeţii.

Cine este Mitică Popescu

Actorul s-a născut în 1936, la Bucureşti. Mama sa a vrut ca acesta să devină preot, dar el a mers la facultatea de teatru şi a devenit actor. Mulţi ani după aceea, tatăl său l-a tot întrebat când îşi va căuta o meserie. Trei ani din viaţă i-a petrecut la Periprava, unde în fiecare seară învăţa câte ceva de la colegii de… cameră: doctori, preoţi, ingineri, scriitori, profesori. Tot de-acolo ştie să tundă foarte bine. Prietenul său care nu mai este, Ştefan Iordache, era un client fidel al foarfecei lui Mitică Popescu.

Actor cu farmec aparte şi cu numeroase premii, a jucat în zeci de piese interpretând creaţii complexe – dramatice, comice muzicale şi în tot atât de multe filme şi seriale. Artist naţional figurează pe site-ul IMDB alături de nume celebre.

Actorul Mitică Popescu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori: „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.

Mitică Popescu a participat la diferite emisiuni de divertisment ale Televiziunii Române, colaborând  cu Ovidiu Dumitru, Sergiu Ionescu, Dan Mihăescu.

Actorul este gazda emisiunii „D’ale lu’Mitică”, care se difuzează în fiecare duminică, de la ora 17.00, la TVR 2 şi interpretează de peste 14 ani textele şi gagurile create special pentru el de către realizatorul şi scenaristul Cristian Vlad.

Alexandru Arșinel a ajuns să câștige pe lună o sumă colosală 

Alexandru Arșinel primește o sumă de 30.000 de lei lunar datorită faptului că o mare parte din viață și-a trăit-o pe scenă. De asemenea, la pensia acestuia este inclusă și o indemnizație de merit din partea Ministrului Culturii și o pensie de revoluționar.

Ce pensie primește Florin Piersic de la statul român

Florin Piersic a împlinit pe 27 ianuarie, onorabila vârstă de 84 de ani. Acestea este unul dintre cei mai îndrăgiți și apreciați actori ai scenei românești, însă pensia pe care o încă din anul 2014 e mai mult decât rușinoasă.

Celebrul actor s-a retras în urmă cu câțiva ani de pe scenă și s-a mutat într-o vilă din Cluj-Napoca. Astfel că, Florin Piersic primește de la statul român o pensie lunară de 2000 de lei, încasând, de asemenea de la Unitatea Teatrală din România (UNITER) și o indenmnizație în valoare de 2.700 de lei.

Maria Ciobanu, ”Ciorcârlia” României, o pensie de nimic

Maria Ciobanu, una din cele mai iubite cântărețe de muzică populară de la noi, are, după o carieră strălucitoare, o pensie extrem de mică. Din partea statului român primește o pensie de-a dreptul rușinoasă, care nu poate fi mai mare de 1.200 de lei, conform spynews.ro. Peste Ocean, însă, acolo unde are și cetățenie, Maria Ciobanu se întreține din veniturile suplimentare, care îi aduc un total de 1.000 de dolari pe lună.

 

 

 

Publicat: 29 feb. 2020, 09:32 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×